Pagina se încarcă, vă rugăm așteptați

Pagina se încarcă, vă rugăm așteptați

Prevenirea Abandonului

ARHIEPISCOPIA ORTODOXĂ ALBA IULIA

Când simți că ești la capătul puterilor, Dumnezeu îți întinde mâna

Poate nu mai ai ajutor, poate nu mai ai resurse, poate nu mai simți iubirea în familie sau nu te mai simți vrednic(ă) să crești un copil. Dar chiar și când nu mai știi ce să faci, nu înseamnă că ești singur(ă). Credința, sprijinul unui preot, rugăciunea sinceră și comunitatea din jurul Bisericii pot fi începutul unui drum de vindecare.

Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia este aici pentru a sprijini părinți aflați în situații dificile, înainte ca suferința să devină abandon. Abandonul nu este o alegere a inimii – ci un strigăt de ajutor. Iar Biserica este locul unde și inima, și sufletul pot fi vindecate.

Ce poate face Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia pentru tine – și pentru copilul tău?

Familie
  • Poți merge la biserică, oricând, așa cum ești. Cu oboseala, fricile și rușinea ta. Nu trebuie să ai toate răspunsurile – trebuie doar să faci un pas spre Dumnezeu;
  • Poți vorbi cu preotul din parohie – un om pus acolo nu doar pentru slujbă, ci și pentru sufletul tău;
  • El te poate asculta, te poate încuraja, te poate îndruma și, dacă e nevoie, te poate ajuta să ajungi la cei care îți pot oferi și sprijin concret;
  • Poți fi îndrumat(ă) către unul dintre centrele sociale ale Arhiepiscopiei, unde copiii primesc îngrijire, educație, o masă caldă și activități care îi țin aproape de familie și de școală
  • Poți descoperi o comunitate de sprijin, formată din oameni care nu judecă, ci înțeleg. Care nu ridică din umeri, ci întind mâna;
  • Poți găsi putere în rugăciune, atunci când nu mai poți vorbi cu nimeni;
  • Poți simți că Dumnezeu nu te-a uitat. Chiar dacă ai căzut, El te poate ridica – printr-o vorbă bună, printr-un sfat, printr-o slujbă, printr-un gest neașteptat.

Ce înseamnă asta pentru tine?

Ce inseamna asta pentru tine
  • Că nu e nevoie să faci acest drum singur(ă);
  • Că ai dreptul să ceri ajutorul lui Dumnezeu și al celor trimiși de El;
  • Că dragostea de părinte nu dispare chiar și atunci când te gândești să renunți – ci doar are nevoie să fie susținută, vindecată, înțeleasă.

Cu cine colaborează?

Biserica
  • Cu preoții din parohii, care cunosc oamenii și pot fi aproape de familii chiar înainte ca problemele să devină grave;
  • Cu centrele sociale, centrele de zi, cantinele sociale și alte forme de sprijin filantropic desfășurate prin Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia și structurile sale locale;
  • Cu școlile, autoritățile locale, ONG-uri și instituții publice, în proiecte și intervenții menite să păstreze familia împreună.

Informații utile

Informații utile
  • Adresa: Str. Mihai Viteazul nr. 16 Alba Iulia
  • Telefon: 0258 811 690
    Centrala telefonică: 0258 818 188
    Fax: 0258 812 797
    Mobil: 0786 052 480
  • Email: arhiepiscopia.albaiulia@gmail.com
  • Site web: www.reintregirea.ro
  • Poți contacta preotul din parohie sau un centru social al Arhiepiscopiei pentru mai multe informații

CONSILIUL JUDEȚEAN ALBA

Uneori, ca părinte, te simți copleșit. Veniturile nu ajung, copilul vine trist de la școală, iar gândul că ar putea renunța la învățătură sau că familia s-ar putea destrăma îți apasă sufletul. În astfel de momente, poate simți că ești singur, dar sprijinul există – chiar dacă nu întotdeauna îl vezi imediat. Consiliul Județean Alba nu oferă consiliere directă, dar are un rol decisiv: creează programe, finanțează centre și aduce împreună specialiștii care pot fi alături de tine și copilul tău. Conform prevederilor art. 2 alin. (4) „principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, inclusiv în cauzele soluționate de autoritățile publice și de furnizorii privați acreditați, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.”

Ce poate face Consiliul Județean Alba pentru tine – și pentru copilul tău?

Familie

Prin cele 12 centre de zi pentru copii finanțate la nivel județean, micuții din familii aflate în dificultate primesc o masă caldă zilnic, sprijin la teme, activități educative și de socializare. Aceste centre previn abandonul școlar și separarea copilului de familie, oferind în același timp părinților siguranța că nu sunt singuri.

În 2024, Consiliul Județean Alba a inițiat, împreună cu Spitalul Județean de Urgență și Centrul de Sănătate Mintală, un program județean de informare și prevenție privind sănătatea mintală a copiilor, adresat părinților de elevi din clasele V–VIII și cadrelor didactice. Echipe de medici, psihologi, asistenți sociali și profesori merg și în comunitățile rurale pentru a discuta deschis despre prevenirea dependențelor, despre recunoașterea semnelor timpurii ale tulburărilor mintale și despre pașii care pot fi urmați pentru a evita situații dramatice.

Prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 19/2022 – Strategia județeană de asistență socială 2022–2027, Consiliul Județean Alba sprijină dezvoltarea serviciilor sociale, reduce diferențele dintre sat și oraș și investește în specialiști – asistenți sociali, psihologi, educatori – care să ajute familiile și copiii să depășească momentele de criză.

Ce înseamnă asta pentru tine?

Ce inseamna asta pentru tine
  • Că nu trebuie să duci singur greul atunci când apar probleme grave;
  • Că există centre de zi unde copilul tău poate primi sprijin educațional, o masă caldă, consiliere și activități de socializare;
  • Că există programe județene prin care părinții, profesorii și copiii învață cum să prevină abandonul și dependențele;
  • Că interesul superior al copilului este pus pe primul loc în toate acțiunile Consiliului Județean Alba.

Cu cine colaborează?

Cladire
  • Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) – consiliere psihopedagogică pentru copii, părinți și profesori;
  • Cabinetul de sănătate mintală copii Alba – evaluare, diagnostic și terapie pentru copii și adolescenți;
  • Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba – pentru cazurile grave de risc de separare a copilului de familie;
  • Școli, centre de zi, ONG-uri, parohii și autorități locale, pentru ca sprijinul să ajungă acolo unde este nevoie.

Informații utile

Informații utile
  • Adresa: Piața Ion I.C. Brătianu nr. 1, Alba Iulia, 510118
  • Telefon: 0258 819 600
  • Email: contact@cj-alba.ro
  • Site web: www.cjalba.ro
  • Luni - Joi: 08:30 - 16:00
    Vineri: 08:30 - 13:30

CENTRUL DE SĂNĂTATE MINTALĂ ȘI PREVENIREA ADICȚIILORALBA IULIA - Compartimentele CSM copii și CPA

Când apar schimbări de comportament la copilul tău — se izolează, devine agitat, trist, agresiv sau simți că a început să depindă de telefon, jocuri, alcool, droguri sau anturaj periculos — nu trebuie să rămâi singur(ă) cu frica ta. Există un loc unde poți găsi ajutor specializat, gratuit și confidențial, fără să fii judecat(ă): Centrul de Sănătate Mintală și Prevenirea Adicțiilor (CSMPA)-compartimentele CSM copii și CPA, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia.

Ce poate face acest centru pentru copilul tău – și pentru tine?

Familie

Evaluare clinică multidisciplinară în domeniul sănătății mintale și al adicțiilor pentru beneficiarii centrului realizată de personalul medical și psihologic specializat;

Intervenție specializată, în cadrul echipei multidisciplinare pentru copii cere se confruntă cu probleme de sănătate mintală și famiiile acestora;

Consiliere parentală: pentru ca tu, ca părinte, să înțelegi mai bine ce se petrece cu copilul tău și cum îl poți susține;

Sprijin în situații de criză: când simți că nu mai ai răbdare, resurse sau direcție;

Promovarea sănătății mintale a copilului și adolescentului prin campanii de informare/sensibilizare a comunității, activități în școli și grădinițe, colaborări cu medici de familie și alți medici specialiști etc.

Orientare către centre specializate, dacă e nevoie de tratamente mai complexe (ex. dezintoxicare sau spitalizare psihiatrică pediatrică).

Cine poate beneficia?

Cine poate beneficia
  • Copii și adolescenți cu probleme de sănătate mintală precum și cei care trec prin momente dificile, fie că vorbim de prime semne de suferință emoțională, fie de consum sau dependență;
  • Părinți care simt că relația cu copilul s-a rupt sau că nu mai știu cum să intervină;
  • Familii care trăiesc în conflict, izolare sau se confruntă cu lipsă de comunicare.

Ce trebuie să știi?

Biserica
  • Poți primi servicii specializate chiar dacă nu ai bilet de trimitere de la medicul de familie; serviciile disponibile centrului sunt gratuite și confidențiale cu respectarea legislației în vigoare
  • Nu se pot face intervenții fără acordul părinților sau al tutorelui legal; nu se fac internări, dar tratamentul medicamentos poate fi recomandat de medicul psihiatru după evaluarea copilului sau adolescentului; nu este centru de dezintoxicare, dar pot oferi sprijin inițial și direcționare către unități specializate.

De ce să mergi?

De ce să mergi
  • Pentru că adicțiile, suferința emoțională și conflictele familiale nu trec de la sine. Și pentru că, uneori, un singur pas – o discuție sinceră cu un specialist – poate fi începutul unui drum spre vindecare.

Informații utile

Informații utile
  • Adresa: Strada Unirii, Nr.1-3, Alba Iulia, Jud. Alba (lângă Catedrala Ortodoxă Alba Iulia)
  • Telefon: 0769 022 907
  • Luni - Vineri: 08:00 - 16:00

DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI ALBA

Servicii specializate pentru a păstra copilul în familie

Poate ai ajuns să simți că nu mai faci față. Poate nu mai ai cu cine vorbi. Nu mai ai bani, timp, răbdare sau încredere că lucrurile se pot schimba. Poate te-ai gândit: „Poate i-ar fi mai bine copilului într-un alt loc, cu altcineva.” Dar și acel gând e, de fapt, un strigăt: că îți pasă, că ești epuizat(ă), nu nepăsător. Direcția Generală De Asistență Socială Și Protecția Copilului Alba e locul unde poți merge înainte să iei o decizie care nu mai poate fi întoarsă. Nu e o instituție care te judecă, ci un sistem gândit pentru a păstra copilul acasă, cu sprijinul potrivit.

Ce poate face DGASPC Alba pentru tine – și pentru copilul tău?

Familie
  • Intervine prin servicii specializate de prevenire a separării copilului de familie, prin echipe formate din asistenți sociali, psihologi și educatori care colaborează direct cu familia aflată în dificultate;
  • Realizează evaluarea nevoilor familiei și elaborează un plan personalizat de intervenție, în colaborare cu alte instituții (primărie, centru de zi, școală, biserică, medici, ONG-uri);
  • Oferă consiliere psihologică și sprijin parental, inclusiv în situații de criză emoțională sau conflict sever între părinte și copil;
  • Poate asigura, prin centrele de zi, servicii concrete pentru copil: masă, sprijin educațional, igienă, activități de dezvoltare personală, astfel încât părintele să aibă timp și resurse pentru a-și reface echilibrul;
  • În situații extreme, poate institui măsuri de protecție temporară, dar doar când copilul este în pericol și când nu există altă soluție.
  • Lucrează pentru reunificarea familiei, nu pentru separare, tot ce face are în centru binele copilului, dar și demnitatea părintelui.

Cine poate beneficia?

Cine poate beneficia
  • Părinților care nu mai știu cum să gestioneze comportamentul copilului și se simt învinși;
  • Familiilor care trăiesc în condiții de sărăcie, în locuințe improprii sau fără sprijin;
  • Mamelor singure, taților rămași singuri, bunicilor care cresc copii în lipsa părinților;
  • Tuturor celor care, deși la limită, încă speră că se poate găsi o cale fără despărțire.

De ce să mergi?

De ce sa mergi
  • Pentru că abandonul nu este o soluție, este un punct de ruptura, dar și un semnal că ai nevoie de ajutor. Direcția Generală De Asistență Socială Și Protecția Copilului Alba poate fi acel loc unde în loc să renunți, începi să reconstruiești. Cu sprijin profesionist, cu discreție, cu respect față de suferința ta. Nu trebuie să fii perfect. Trebuie doar să vrei să nu renunți. Restul se poate construi împreună.

Informații utile

Informații utile
  • Adresa: Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 68, Alba Iulia, județul Alba, cod poștal 510207
  • Telefon: 0258 818 266
  • Email: dgaspc@protectiasocialaalba.ro
  • Site web: www.protectiasocialaalba.ro/nou/date-de-contact
  • Luni – Vineri: 8:00 – 16:00
  • Acces: Poți ajunge direct sau prin recomandare (de la școală, biserică, primărie, centru de zi, medic, asistent social).

INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN ALBA

Când începe să renunțe la școală poate spui: „E doar o perioadă…”, dar zilele de absență se adună. Poate copilul tău nu mai are chef de nimic, fuge de teme, evită școala. Sau poate vine acasă nemulțumit, închis în sine, nervos. Poate e agresiv, refuză să te asculte sau spune că „nu-i pasă de nimic”. Poate simți că relația voastră s-a rupt și te întrebi: „Dacă l-ar crește altcineva, n-ar fi mai bine pentru el?” „Dacă l-aș lăsa într-un âcentru, poate ar avea șanse mai mari…” Abandonul nu începe când copilul pleacă din școală sau din familie. Începe când nimeni nu-l mai întreabă ce simte. Școala nu e un loc unde ești judecat, ci un loc unde se poate începe reconstrucția. Inspectoratul Școlar Județean Alba poate fi începutul unei reconectări – pentru copilul tău și pentru tine.

Ce poate face ISJ Alba pentru tine și pentru copilul tău?

Familie
  • Poate activa consilierul școlar (din cadrul CJRAE), care va discuta cu copilul tău cu răbdare și profesionalism, pentru a înțelege ce simte, ce-l apasă și ce îl poate readuce în echilibru.
  • Poate sprijini dirigintele sau profesorii, astfel încât să nu mai pună presiune, ci să fie parteneri în recuperare.
  • Poate crea o echipă de sprijin, formată din școală, consilier, părinți, preot, asistent social, astfel încât copilul și familia să nu fie lăsați să se piardă.
  • Poate recomanda participarea la un centru de zi sau la activități de sprijin educațional și social, care pot aduce copilului o nouă motivație și părinților – un moment de respiro.
  • Poate media colaborarea cu Direcția Generală De Asistență Socială Și Protecția Copilului Alba, în cazurile grave, când copilul riscă să fie abandonat sau când familia este aproape de epuizare.

Ce înseamnă asta pentru tine?

Ce înseamnă asta pentru tine
  • Că abandonul – școlar sau familial – nu este o vină, ci o criză care are nevoie de soluții reale;
  • Că în jurul copilului tău poate fi construit un cerc de sprijin, care să-l ajute să nu cadă;
  • Că școala poate deveni din nou un loc unde se simte văzut, sprijinit și încurajat;

Cu cine colaborează ISJ Alba?

Cu cine colaborează
  • Cu CJRAE – pentru consiliere psihologică și educațională;
  • Cu Direcția Generală De Asistență Socială Și Protecția Copilului Alba – pentru cazurile de abandon în curs sau în risc;
  • Cu școlile și directorii din rețea, care pot pune în aplicare măsuri de sprijin;
  • Cu centre de zi, ONG-uri, parohii, asistenți sociali sau autorități locale – pentru intervenție comunitară.

Informații utile

Informații utile
  • Adresa: Strada Gabriel Bethlen 7, Alba Iulia 510009
  • Telefon: 0258 811 662
    Fax: 0258 817 663
  • Email: secretariat@isjalba.ro
  • Site web: https://isjalba.ro/
  • Poți vorbi cu dirigintele, consilierul școlar sau directorul unității – ei pot cere sprijinul ISJ în numele tău.

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN ALBA

Când familia se destramă sau copilul abandonează școala, nu e doar o dramă socială – e și un risc legal

Ce poate face această instituție pentru copilul tău și pentru tine ?

Familie
  • Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin Biroul Siguranță Școlară, Compartimentul de Analiză și Prevenirea Criminalității, precum și prin structurile de poliție cu atribuții și responsabilități în domeniul ordinii și siguranței publice, are un rol activ în prevenirea și combaterea fenomenului de abandon școlar și familial. Polițiștii colaborează cu școli, autorități și organizații pentru a identifica din timp situațiile de risc și pentru a proteja copiii aflați în dificultate.
  • Prin activități de informare, dialog cu părinții și intervenții în cazuri semnalate, poliția contribuie la menținerea copiilor în mediul familial și în sistemul de educație. Atunci când părinții sunt depășiți de situație, pot apela la sprijin și îndrumare, înainte ca lucrurile să devină grave.

Cine poate beneficia?

Cine poate beneficia
  • Familiile în care există riscul de neglijare, abuz sau abandon;
  • Copiii care lipsesc frecvent de la școală sau manifestă comportamente problematice;
  • Părinții care au nevoie de sprijin pentru a gestiona situații dificile acasă sau la școală.

Ce trebuie să știi?

Cunoastere
  • Poliția nu are doar rolul de a aplica măsurile sancționatorii prevăzute de cadrul legal. Prevenția este esențială. Poți solicita sprijin fără teamă, mai ales dacă simți că situația riscă să scape de sub control;
  • Poliția colaborează cu Direcția Generală De Asistență Socială Și Protecția Copilului Alba, școli și alte instituții pentru a evalua cazurile, în sistem interinstituțional, și pentru a interveni în vederea protejării și promovării interesului superior al copilului. Inspectoratul nu oferă servicii sociale – dar poate contribui la activarea rețelei de sprijin comunitar.

De ce să mergi?

De ce sa mergi
  • Pentru că nu ești singur. Atunci când te temi că vei pierde legătura cu propriul copil – prin absență, lipsă de control sau probleme în familie – poți apela la instituțiile care lucrează cu astfel de cazuri
  • Poliția poate fi un partener în prevenție, nu un inamic.

Informații utile

Informații utile
  • Adresa: Str. Alexandru Ioan Cuza nr. 6, Alba Iulia
  • Telefon: 0258 806 100
  • Site web: www.politiaromana.ro
  • Secțiunea: „Prevenirea criminalității”

DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEȚULUI ALBA - COMPARTIMENTUL DE PROMOVARE A SĂNĂTĂȚII

Când ajungi să spui: „Nu mai fac față…” Poate copilul tău te respinge sau nu te mai ascultă. Poate crește singur, printre griji și lipsuri, iar tu simți că nu mai ai resurse. Poate nu ai cu cine vorbi. Sau poate crezi că nu mai ești un părinte „bun”. Gândul de a-l lăsa în grija statului poate apărea nu din răutate, ci din epuizare. Dar chiar și atunci, există locuri unde poți merge înainte de a lua o decizie atât de grea. Unul dintre ele este Direcția de Sănătate Publică Alba, prin Compartimentul de Promovare a Sănătății.

Ce poate face DSP pentru copilul tău și pentru tine ?

Familie
  • Organizează sesiuni de informare, întâlniri în comunitate și campanii despre stresul parental, sănătatea mintală și prevenirea separării copilului de familie;
  • Distribuie materiale accesibile, care te pot ajuta să înțelegi mai bine prin ce treci și cum poți preveni un abandon afectiv sau real;
  • Participă la mese rotunde și întâlniri locale, unde se discută soluții reale pentru sprijinirea părinților vulnerabili;
  • Lucrează împreună cu asistenții medicali comunitari, care cunosc situațiile din localități și pot interveni cu empatie și discreție;
  • Sprijină inițiative locale și centre de zi, contribuind la campanii și rețele de suport parental.

Ce înseamnă asta pentru tine?

Ce inseamna asta pentru tine
  • Poate înseamnă o broșură care te face să vezi lucrurile altfel;
  • Poate e o discuție la școală, unde afli că nu ești singur(ă);
  • Poate e un sfat primit de la asistenta medicală din localitate;
  • Poate e direcția spre locul unde poți primi ajutor concret;
  • Toate acestea nu te salvează instant, dar te pot ține de mână exact atunci când simți că te clatini.

Cu cine colaborează?

Cladire
  • Cu asistenții medicali comunitari, care te pot sprijini chiar în satul sau cartierul tău;
  • Cu școlile, ONG-urile, centrele de zi și preoții din comunitate, pentru a crea rețele de sprijin accesibile;
  • Cu alte instituții județene care se implică în prevenirea separării copilului de familie.

Informații utile

Informații utile
  • Adresa: Strada Mușețelului nr. 2, Alba Iulia
  • Telefon: Compartiment Promovare a Sănătății: 0736396066 - Anda Chincișan
  • Luni–Joi: 8:00 – 16:00
    Vineri: 8:00 – 13:30
  • Poți intra în contact direct sau prin: școală, centru de zi, preot, asistentul medical din localitate.

AGENȚIA NAȚIONALĂ ÎMPOTRIVA TRAFICULUI DE PERSOANE – CENTRUL REGIONAL ALBA IULIA (ANTIP)

Sunt momente în care părinții simt că au ajuns la capătul puterilor. Copilul refuză școala. Nu te mai ascultă. Devine agresiv sau dispare ore întregi. Tu te lupți cu lipsuri, epuizare, poate chiar singurătate. Și atunci poate te gândești: „Să-l las să se descurce singur… poate la oraș.”, „Să-l trimit la rude, să meargă la muncă în altă parte.” Dar tocmai aceste decizii, aparent de salvare, pot expune copilul unor riscuri: exploatare, muncă forțată, abuz, trafic de persoane. Agenția Națională Împotriva Traficului De Persoane – Centrul Regional Alba Iulia există ca să ajute părinții să vadă aceste riscuri înainte ca ele să devină realitate. Este o instituție de prevenire, de informare și de sprijin, nu doar pentru copiii deja în pericol, ci și pentru familiile care se apropie, fără să știe, de o limită periculoasă.

Ce poate face concret Agenția Națională Împotriva Traficului De Persoane pentru tine și pentru copilul tău?

Familie
  • Te poate ajuta să înțelegi cum ajung copiii să fie recrutați: prin promisiuni false („vinzi flori și câștigi bine”, „ai cazare și telefon”), prin persoane aparent de încredere, sau chiar online;
  • Oferă materiale explicative și ghiduri pentru părinți, cu exemple de situații riscante și cum pot fi evitate – utile în comunitățile cu dificultăți sociale sau economice;
  • Organizează întâlniri în școli și comunități, unde părinții pot afla ce înseamnă traficul, cum îl recunoști, ce înseamnă „muncă” vs. exploatare;
  • Colaborează cu asistenți sociali, preoți, profesori și polițiști, atunci când există semnale de risc și e nevoie de intervenție discretă;
  • Oferă sprijin punctual în cazuri în care copilul a fost influențat să plece de acasă, ori are legături cu persoane necunoscute și dubioase (ex. relații online, „prieteni” mai mari care promit locuri de muncă sau bani).

Cu cine colaborează?

Cladire
  • Cu școli, biserici, centre de zi și ONG-uri – locuri unde pot fi identificate situații de risc;
  • Cu Poliție, DGASPC, autorități locale – pentru a interveni legal și coordonat atunci când e nevoie;
  • Cu părinți, adolescenți și comunități – prin campanii de informare și prevenție.

Informații utile

Informații utile
  • Adresa: Piața Ion IC Bratianu nr. 1, Alba Iulia
  • Telefon: 0750 411 148
  • Email: anitp.albaiulia@mai.gov.ro
  • Site web: www.anitp.mai.gov.ro
  • Vineri: 8:00 – 16:00
  • Poți lua legătura direct sau prin școală, preot, centru de zi, DGASPC sau Poliție.