Centrul de Zi pentru Copii "Sf. Nicolae" Valea Lungă
Centrul de Zi pentru Copii „Sfântul Nicolae” din Valea Lungă a fost înființat în anul 2006, cu o capacitate de 25 de locuri, la inițiativa părintelui paroh Petru Rădac. Așezământul funcționează în localitatea Valea Lungă, str. Victoriei, nr. 102, județul Alba, în parteneriat cu Primăria Comunei Valea Lungă și Parohia Ortodoxă Valea Lungă, cu sprijinul Consiliului Județean Alba, fiind administrat de Asociația „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia”.

Centrul reprezintă rodul unei colaborări statornice între Primăria Comunei Valea Lungă, Parohia Ortodoxă Valea Lungă, Asociația „Comitetul Local O.V.R. Blaj-Valea Lungă-Morlanwelz” și Asociația „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia”. Așezământul funcționează într-un imobil pus la dispoziție cu titlu gratuit de Primăria Comunei Valea Lungă, care a sprijinit și realizarea instalațiilor de utilități. Dotarea cu mobilier și materiale necesare activităților educative și recreative a fost asigurată prin implicarea Asociației „Comitetul Local O.V.R. Blaj-Valea Lungă-Morlanwelz”.
Pentru copiii ocrotiți aici, Centrul „Sfântul Nicolae” a devenit un sprijin important în parcursul lor școlar și în viața de zi cu zi. Prin grija oamenilor care s-au implicat în această lucrare, multe dintre lipsurile copiilor au fost împlinite, iar ei au fost încurajați să rămână aproape de școală, de familie și de comunitate.

Lucrarea a fost coordonată, de-a lungul timpului, de Mărginean Anamaria, iar în prezent este dusă mai departe de asistentul social Iulia Cucerzan. Pentru coordonatorul centrului, fiecare copil are nevoie să fie privit cu răbdare, încurajat și ajutat să își recapete încrederea în propriile puteri:
„Atunci când un copil vine cu teamă sau cu lipsuri și, în timp, începe să zâmbească, să învețe mai bine și să creadă că poate merge mai departe, înțelegem că sprijinul oferit aici rodește nu doar în rezultate școlare, ci și în sufletul lui”.
În acest duh, așezământul social din Valea Lungă rămâne un loc al grijii, al încrederii și al nădejdii pentru copiii aflați în dificultate.