Centrul de Zi pentru Copii "Sf. Nectarie" – Vama Seacă
Centrul de Zi pentru Copii „Sfântul Nectarie” din Vama Seacă a fost înființat în anul 2015, funcționează în localitatea Vama Seacă, str. Principală, nr. 28, județul Alba, și are în prezent o capacitate de 30 de locuri. Centrul este coordonat de pr. George Mateș, funcționează în parteneriat cu Primăria Comunei Hopârta, cu sprijinul Consiliului Județean Alba, și este administrat de Asociația „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia”.

Așezământul funcționează în clădirea unei foste școli primare, pusă la dispoziția Asociației, un loc care și-a păstrat chemarea de a-i aduna pe copii, de a-i ocroti și de a le deschide drum spre o creștere frumoasă. La Vama Seacă, centrul aflat sub ocrotirea Sfântului Nectarie este o mărturie a purtării de grijă față de copiii și familiile din comunitate.
Lucrarea a început prin osteneala părintelui Bogdan Șalariu, care s-a implicat în atragerea fondurilor necesare pentru renovarea și dotarea clădirii. Alături de copiii centrului, părintele mărturisea că a înțeles mai adânc cuvântul Sfântului Ierarh Nectarie:
„Sufletul care a fost atins de iubirea de Dumnezeu mereu se bucură, este vesel, saltă și dansează, fiindcă se odihnește în iubirea Domnului”.

Această misiune este dusă mai departe, în prezent, de pr. George Mateș, prin grija față de copiii care primesc aici sprijin, apropiere și încurajare. Pentru părintele coordonator, centrul este un loc în care dragostea creștină se arată prin răbdare, prezență și slujire concretă:
„În fiecare copil care trece pragul centrului vedem o chemare la grijă și responsabilitate. Încercăm să le fim aproape cu răbdare, cu dragoste și cu nădejde, pentru ca ei să simtă că nu sunt singuri și că, prin ajutorul lui Dumnezeu și al oamenilor buni, pot crește frumos”.
În mijlocul unei comunități rurale, Centrul „Sfântul Nectarie” rămâne un loc în care lucrarea Bisericii se vede în chip firesc prin dragostea arătată celor mici.