Un surâs pe față semenilor, un zâmbet pe fața lui Hristos

Luni, 21 martie a.c., în cadrul Serviciului Social de Îngrijire la Domiciliu a Persoanelor Adulte cu Dizabilități Blaj, a avut loc un eveniment cultural însoțit de sărbătorirea zilelor de naștere a trei beneficiari din cadrul Serviciului.

La început părintele Ovidiu Pop, protopop al Protopopiatului Ortodox Blaj, a rostit un cuvânt duhovnicesc adresat beneficiarilor prezenți cu ocazia Postului Sfintelor Paști. Părintele protopop le-a vorbit celor prezenți despre importanța postului, a credinței și a faptelor bune, ca o concretizare a dragostei față de semeni și față de Dumnezeu.

un_suras_pe_fata_semenilor_un_zambet_pe_fata_lui_hristos_1

Ulterior, a avut loc sărbătorirea celor trei beneficiari. La acest moment, sărbătoriților li s-au înmânat daruri și li s-au cântat „La mulți ani!”. Această zi s-a încheiat cu o agapă frățească la care au luat parte atât beneficiarii, cât și personalul serviciului.

Serviciul Social de îngrijire la domiciliu pentru persoane adulte cu dizabilități Blaj a luat ființă în anul 2019, în cadrul Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Alba, aflată în subordinea Consiliului Județean Alba. Acest serviciu social este licențiat din anul 2020 și este destinat persoanelor adulte cu dizabilități care dețin certificat de handicap – ușor, mediu sau accentuat și sunt admiși în cadrul Serviciului prin decizia DGASPC Alba.

un_suras_pe_fata_semenilor_un_zambet_pe_fata_lui_hristos_2

Persoanele ocrotite în cadrul serviciului nostru beneficiază de activități sociale, de îngrijire personală, activități de sprijin pentru hrănire și hidratare, masă caldă, pachete cu alimente, pachete cu materiale igienico-sanitare, efectuarea de cumpărături, activități de petrecere a timpului liber, activități de asistență socială și religioasă prin preotul paroh, consiliere și informare socială.

Asistent social,

Veronica Pop