Sărbătorile Copilăriei în Arhiepiscopia Alba Iulia "Bunătatea sufletului de copil"

sarbatorile_copilariei_2021 În Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia au început activități speciale dedicate aniversării copiilor în toate așezămintele sociale și educaționale eparhiale în care sunt ocrotiți copii și tineri. Activitățile se desfășoară în perioada 25 mai-05 iunie 2021, cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, sub denumirea generică „Sărbătorile Copilăriei – Bunătatea sufletului de copil”. Scopul acestora este dezvoltarea la copii a unor sentimente nobile, precum bunătatea, blândețea, răbdarea, iertarea, compasiunea, aprecierea și respectul față de ceilalți.

Activitățile vor fi organizate la nivelul fiecărui centru în parte, sub forma unor evenimente artistice, concursuri de desen și cunoștințe generale, jocuri de cunoaștere, activități recreative în parcuri tematice, vizitarea unor instituții de cultură sau sărbătorirea unor zile aniversare, prin implicarea întregului personal și a voluntarilor. Simbolul tuturor activităților este  imaginea unei inimi de culoare roșie, pe care copiii o vor purta la piept și pe care va scrie „Bunătatea sufletului de copil”.

Aceste „Sărbători ale Copilăriei” ne oferă prilejul de a vorbi despre bunătatea sufletească a copiilor, despre faptul că inimile tuturor copiilor sunt bune, chiar dacă unele comportamente ale acestora sunt câteodată greșite. Sunt momente potrivite pentru a da glas încrederii pe care o avem în frumusețea, inocența și creativitatea lor, oferindu-le niște zile minunate, pe care copiii să le înfumusețeze cu zâmbete și bucurie.

În cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia funcționează cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Irineu,  18 Case de Tip Familial și Centre de Plasament, 15 Centre de zi și 16 Centre „Școală după Școală”, în care sunt octotiți peste 1000 de copii. Aceste așezăminte funcționează sub administrarea organizațiilor nonguvernamentale eparhiale, din fonduri proprii, în parteneriat cu autoritățile publice județene și locale, precum și în cadrul Proiectului „Educație spre Vocație!”.

Pentru a vizualiza o colecție de fotografii, te rugăm accesează acest link

 

Biroul de presă al Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia