Prevenirea traficului de ființe umane, în atenția Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia și Asociației „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia”

Un număr de 107 preoți, profesori, asistenți sociali, psihologi și pedagogi sociali, pe bază de voluntariat, au început o serie de cursuri de formare, în vederea implicării în prevenirea și combaterea fenomenului de trafic de ființe umane în județele Alba și Mureș. Acest program de formare este organizat de Asociația „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia” în parteneriat cu Academia Evanghelică Sibiu, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei. Cursurile sunt susținute de formatori acreditați ai organizațiilor și instituțiilor cu experiență, în combaterea traficului de persoane și în asistarea victimelor acestui flagel social.

Un prim curs a fost susținut de doamna Codruța Fernea, formator specialist în cadrul Organizației „eLiberare” – București. Subiectele dezbătute au fost legate de elementele de bază ale cadrului legal în domeniu, tipologia victimelor și a traficanților, precum și de indicatorii diferitelor forme de exploatare. Discuțiile au abordat și problematica interacțiunii cu victima traficului de persoane și a îngrijirii centrate pe traumă, precum și o serie de studii de caz relevante. Multe întrebări și-au primit răspunsuri bine informate: „Cum recunoaștem un posibil agresor?”, „Cum evităm astfel de persoane?”, „Cum recunoaștem o posibilă victimă și cum putem să o ajutăm?”.

lupta_de_a_preveni_traficul_de_persoane

Concluziile întâlnirii au fost edificatoare: fenomenul traficului nu este un fenomen izolat sau statistic; fiecare dintre noi am întâlnit victime ale traficului și posibili agresori, fără să ne dăm seama că ei există, fără să-i recunoaștem. Ca urmare, orice persoană care nu este atentă poate să devină victimă a unor traficanți și, în același timp, fiecare dintre noi poate să-și folosească resursele sau cunoștințele pentru a ajuta preventiv persoanele vulnerabile care traversează momente de criză și care sunt predispuse a fi victime ale unor traficanți. Pe de altă parte, în multe situații, victimele nu conștientizează că sunt victime, întrucât trăiesc anormalul ca fiind un dat firesc.

„Biserica, prin valorile pe care le promovează și prin susținerea morală și spirituală pe care o acordă, poate avea un rol determinant în prevenirea acestui flagel, precum și în susținerea și tămăduirea sufletească a celor care sunt răniți de agresori. Ca urmare a acestor cursuri, vor avea loc o serie de acțiuni de informare și prevenire în parohiile Eparhiei de Alba Iulia, în  cadrul orelor de religie, precum și prin Centrele cultural-catehetice și Grupurile de inițiativă pentru tineri. De asemenea, în așezămintele sociale administrate de organizațiile nonguvernamentale eparhiale, preoții coordonatori, asistenții sociali, psihologii și pedagogii vor fi pregătiți atât pentru organizarea unor acțiuni de informare și prevenire similare, cât și pentru acțiuni de intervenție și consiliere inițială a unor posibile victime”, au transmis părintele Nicolae Ignat – consilier social și părintele Oliviu Botoi – consilier cultural, coordonatorii programelor eparhiale de informare și formare privind problema traficului de persoane.

Sursa foto & articol: https://reintregirea.ro/prevenirea-traficului-de-fiinte-umane-atentia-arhiepiscopiei-ortodoxe-alba-iulia-si-asociatiei