Înaltpreasfinţitul Parinte Arhiepiscop Irineu în mijlocul copiilor de la Centrul de zi din Zlatna

09.04.2019    11:43    Stiri    Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iulia s-a aflat luni, 8 aprilie, în mijlocul copiilor de la Centrul de zi din cadrul Aşezământului social „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din Zlatna. Înaltpreasfinţitul Irineu a fost însoţit în timpul vizitei pastorale de părintele Nicolae Călin Ignat, consilier social-misionar în cadrul Arhiepiscopiei de Alba Iulia. Ierarhul le-a oferit copiilor ocrotiţi în acest centru numeroase daruri  şi le-a adresat sfaturi duhovniceşti, subliniind importanţa curăţeniei sufleteşti.

 „Am venit la acest Centru de zi pentru copii ca, prin prezenţa noastră iubitoare, să le aducem o rază de bucurie şi să le oferim daruri. Însă, de fiecare dată, în faţa copiilor, ne amintim de cuvintele lui Hristos: «De nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor». Noi ne asemănăm cu copiii atunci când trăim în curăţenie sufletească şi răspândim împrejurul nostru lumina sfinţeniei. Metalul curăţit de rugină străluceşte la soare şi trimite împrejur raze şi scânteieri. Tot aşa, când ne curăţim de zgura poftelor rele, în fiinţa noastră se oglindesc sfinţenia şi lumina Dumnezeirii”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiespiscop Irineu al Alba Iuliei.

25 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani beneficiază de serviciile Centrului de zi din Zlatna. Obiectivul acestui centru de zi este prevenirea abandonului şcolar şi creşterea performanţelor şcolare pentru copiii care se află în situaţii de risc de abandon şi eşec şcolar, care provin din diferite medii sociale şi din categorii de grupuri vulnerabile.

„Astăzi am avut bucuria de a-l avea în mijocul nostru pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei, care a venit să viziteze și să binecuvânteze centrul de zi pentru copii. Ocrotim în acest centru 25 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, copii cu risc de abandon sau eșec școlar și familial, proveniți din familii defavorizate, dezorganizate sau monoparentale. Copiii sunt îngrijiți și sprijiniți din toate punctele de vedere: din punct de vedere spiritual, duhovnicesc și material. Vin de la școală, mănâncă, își fac temele și apoi participă la activități recreative”, a spus părintele Liviu Bota, coordonatorul Așezământului social „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din Zlatna.

Așezământul social „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din Zlatna funcţionează în cadrul reţelei social - filantropice a Arhiepiescopiei Ortodoxe de Alba Iulia având în prezent două module: un centru de zi unde 25 de copii sunt sprijiniţi pentru a nu abandona școala, pentru a-și îmbunătăţi rezultatele şcolare și a-și forma principii şi conduite morale de viaţă și un serviciu socio-medical de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice.

Centrul de zi pentru copii funcționează din anul 2016 și oferă beneficiarilor servicii de asigurare și oferire a hranei, servicii educative, recreative și de socializare, de suport material, servicii de informare și de consiliere, sprijin pentru părinți, servicii de evaluare psihologică, pedagogică și socială, activități de dezvoltate a abilităților de viață și interdependență și servicii de orientare școlară și profesională.

 

Biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Alba Iulia

08-15-47-28.343472_img-20190408-wa0002_(1)

0