Copiii ocrotiți în așezămintele și centrele de zi din Ocna Mureș, Războieni și Silivaș, implicați în Proiectul educațional „Icoana din sufletul meu”

27.03.2019    19:30    Stiri    Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia

Copiii ocrotiți în Așezământul social „Sfântul Mucenic Ciprian” Ocna Mureș și în Centrele de zi „Sfântul Serafim de Sarov” Războieni și „Sânta Filofteia” Silivaș sunt implicați în aceste zile în Proiectul educațional „Icoana din sufletul meu”. Proiectul se desfășoară în perioada 25 – 29 martie la Casa de Cultură „Ion Sângereanu” din Ocna Mureș și este organizat de Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena”, Primăria Ocna Mureș și Casa de Cultură „Ion Sângereanu”. În cadrul acestui proiect au loc ateliere de creație, copiii realizând icoane pe sticlă sau pe farfurii, obiecte personalizate în tehnica șervețelului sau diferite accesorii din hârtie împletită.

„Scopul proiectului este afirmarea și stimularea potențialului creativ al elevilor prin intermediul artelor plastice în cadrul atelierelor de creație. Proiectul are în plan ca în ziua de 28 martie un  grup reprezentativ de copii să se deplaseze la Centrul de Cultură „Augustin Bena”. Aici copiii vor realiza lucrări demonstrative folosind tehnica șervețelului și arta împletirii hârtiei și vor asista la activități de pictură pe farfurii alături de cursanții Școlii de Arte și Meșteșuguri” a precizat Liana Stoica, referent de specialitate.

Punctul culminant al proiectului va avea loc joi, 28 martie, de la ora 18.00 la Museikon unde copiii vor avea colțul lor expozițional și își vor expune icoanele pictate pe sticlă, pe farfurii, pe piatră sau pe carton. În ultima zi a proiectului, vineri 29 martie, în holul Casei de Cultură din Ocna Mureș, copiii implicați în acest proiect își vor prezenta din nou lucrările în fața publicului din oraș.

„Un rol important în desfășurarea acestui proiect l-a avut părintele  Cosmin Gherasim de la Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia – Filiala Unirea care i-a îndrumat pe copii în realizarea icoanelor. Ei au ascultat cu mare atenție sfaturile oferite de părinte și au încercat să realizeze cele mai frumoase icoane. Sperăm ca persoanele care le admiră lucrările să le aprecieze pentru că în fiecare pictură, copiii au pus un strop din sufletul lor”, a spus Ciprian Orga, coordonatorul Așezământului social „Sfântul Mucenic Ciprian” Ocna Mureș.

Principalul obiectiv al acestor centre de zi este prevenirea abandonului şcolar şi creşterea performanţelor şcolare pentru copiii care se află în situaţii de risc de abandon şi eşec şcolar, care provin din diferite medii sociale, din categorii de grupuri vulnerabile. Astfel copiii beneficiază de o masă caldă de prânz, primesc rechizite şcolare şi sunt meditaţi gratuit de cadre didactice specializate care îi ajută să îşi îmbunătăţească situaţia şi rezultatele şcolare. De asemenea, beneficiază şi de activităţi de dezvoltare personală dar şi de activităţi recreative sau de petrecere a timpului liber.

 

Biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Alba Iulia

55823786_1064630293720671_75121572167286784_n55444961_1065093697007664_4251243395055353856_n54798358_1064631533720547_7004818358122053632_n54799205_10213286384456119_3932533727653003264_o55882048_1064630340387333_941022056038793216_n55575983_1065093840340983_8155357268276150272_n

4