Copiii ocrotiți în așezămintele și centrele de zi din Ocna Mureș, Războieni și Silivaș demonstrează că sunt creativi şi sensibili

13.05.2019    18:22    Stiri    Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia

     Zeci de copii ocrotiţi în cadrul Așezământului Social „Sfântul Mucenic Ciprian” Ocna Mureş şi în Centrele de zi „Sfântul Serafim de Sarov” Războieni și „Sfânta Filofteia” din Silivaș au participat săptămâna trecută la proiectul educativ intitulat „Valenţe cultural – educative”. Proiectul a fost organizat de Casa de Cultură „Ion Sângereanu” din Ocna Mureş, Primăria și Consiliul Local Ocna Mureș şi Asociaţia Tradiţii Ocnamureşene şi s-a desfăşurat în perioada 6 – 10 mai. Acesta a avut ca scop promovarea valorilor educative în rândul copiilor şi  tinerilor, motivarea acestora pentru participarea la activități care corespund centrului lor de interes, valorificarea aptitudinilor, a capacităților și a deprinderilor creative ale acestora şi dezvoltarea colaborării între diferite instituții care influențează pozitiv educarea copiilor şi tinerilor din comunitate. Pe durata proiectului au avut loc ateliere de lucru în cadrul cărora copiii participanţi au confecţionat şiraguri de mărgele, brăţări şi cercei, cusături, au luat parte la ore de expresivitate şi dicţie dar şi la lecţii de interpretare muzică uşoară şi populară.

     O zi din proiect a fost dedicată lucrului în comun iar copiii din Ocna Mureș și cei din Teleac de la clasa externă a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba au confecţionat, sub coordonarea profesoarei Olga Oloieru, diferite obiecte prin tehnica modelării argilei. Copiii au mers şi la biserica din sat unde au fost binecuvântați de preotul paroh Bogdan Avram.

În încheierea proiectului a avut loc concursul de recitări „Poezii pentru copii”, organizat de Asociația Pro Copilăria, la concurs participând copii din  întreaga zonă. Aceştia au fost răsplătiţi cu daruri constând în cărți, medalii și dulciuri.

     Proiectul educativ „Valențe cultural – educative” a avut ca parteneri Asociația Pro Copilăria, Liceul Teoretic „Petru Maior” Ocna Mureş, Așezământul Social „Sfântul Mucenic Ciprian” Ocna Mureş, Centrul de zi „Sfântul Serafim de Sarov” Războieni și Centrul de zi „Sfânta Filofteia” din Silivaș și clasa externă a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba din Teleac.

     Principalul obiectiv al centrelor de zi este prevenirea abandonului şcolar şi creşterea performanţelor şcolare pentru copiii care se află în situaţii de risc de abandon şi eşec şcolar, care provin din diferite medii sociale, din categorii de grupuri vulnerabile. Astfel copiii beneficiază de o masă caldă de prânz, primesc rechizite şcolare şi sunt meditaţi gratuit de cadre didactice specializate care îi ajută să îşi îmbunătăţească situaţia şi rezultatele şcolare. De asemenea, beneficiază şi de activităţi de dezvoltare personală dar şi de activităţi recreative sau de petrecere a timpului liber.

 

Biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Otodoxă Alba IuliaDSCN5317DSCN5142img-20190512-wa0038img-20190512-wa0043img-20190512-wa0042DSCN5327img-20190512-wa0023

0