Copiii de la Centrul de Zi „Sfântul Nicolae” din Valea Lungă, în excursie la Centrul de Tineret de la Obârșia Tiurului

29.06.2018    12:39    Stiri    Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia

Copiii din cadrul Centrului de zi „Sfântul Nicolae” din Valea Lungă s-au aflat săptămâna aceasta în vizită la Centrul de Tineret de la Obârșia Tiurului din Protopopiatul Blaj. Cei 25 de copii beneficiari ai centrului de zi au participat la activităţi de socializare, recreative şi sportive coordonate de părintele Ștefan Cătăuță, responsabilul Centrului de Tineret de la Obârșia Tiurului. În debutul activităţilor a fost rostită o rugăciune în Paraclisul Centrului de Tineret.

„Această activitate este prima dintr-o serie de activități extrașcolare pretătite de către centrul de zi din Valea Lungă pe perioada vacanței de vară. Cei 25 de copii beneficiari au petrecut câteva ore în mijlocul naturii și au participat la activitățile recreative și de socializare pregătite de către părintele Ştefan Cătăuţă. Copiii au primit din partea părintelui îndemnuri duhovniceşti, au socializat, au participat la jocuri sportive dar şi la o competiţie cu obstacole. La sfârşitul activităţilor ne-am bucurat cu toţii de un picnic în mijlocul pădurii. Copiii s-au simţit foarte bine, le-a plăcut ieşirea noastră şi şi-au exprimat dorinţa de a reveni cât mai curând”, a precizat Ana-Maria Bartuş coordonatorul centrului de zi.

Centrul de Zi ,,Sfântul Nicolae” din Valea Lungă funcţionează în baza unui parteneriat încheiat între Primăria comunei Valea Lungă şi Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, oferind ocrotire şi sprijin unui număr de 25 de copii aflaţi în risc de abandon şcolar. În cadrul centrului copiii sunt sprijiniți să nu abandoneze școala, se încearcă să se ofere o perspectivă sănătoasă asupra vieții, să se deschidă noi orizonturi, altele decât cele din familia din care fac parte. Astfel copiii beneficiază de o masă caldă de prânz, primesc rechizite şcolare şi sunt meditaţi pentru a-şi îmbunătăţi situaţia şi rezultatele şcolare. De asemenea, beneficiază şi de activităţi de dezvoltare personală, de consiliere psihologică dar şi de activităţi recreative sau de petrecere a timpului liber.

 

 Biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iuliaimg-20180626-wa0011

36035352_1743528212349120_8956074893217103872_n

36199999_1743523749016233_2923462269905928192_n

img-20180626-wa0018img-20180626-wa0028

36227194_1743525419016066_1399904530971230208_n

 

0