Balul prieteniei la Centrul de zi pentru copii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia

21.02.2019    19:25    Stiri    Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia

 

Beneficiarii Centrului de zi pentru copii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia au participat săptămâna aceasta la „Balul prieteniei”. Evenimentul social, aflat la a treia ediție, și-a propus să întărească relaţiile dintre copii, părinţii lor, angajații și voluntarii centrului, reunind aproape 60 de persoane.

Balul s-a desfăşurat în ambianța unui restaurant din municipiul Alba Iulia, cu participarea beneficiarilor, a părinţilor acestora, a specialiștilor din cadrul centrului de zi și a voluntarilor, care susțin activitățile educative și extrașcolare. În cadrul „Balului prieteniei” copiii au luat parte la diferite activități ce le-au pus la încercare talentul şi creativitatea, la finalul cărora au fost premiați. Dintre acestea amintim: miniconcert de chitară, piesa de teatru ,,Domnul Goe” de Ion Luca Caragiale, ,,Prietenii noștri: personaje din desenele animate” și un concurs de dans.

 „Scopul principal al întâlnii a fost dezvoltarea relaţiilor de proximitate din cadrul grupului, întărirea încrederii în sine a copiilor, socializare prin activități artistice, concursuri și bună dispoziție, precum și dezvoltarea relaţiilor între copiii beneficiari, părinţii acestora şi personalul centrului. Atmosfera a fost una extraordinară, frumusețea și puritatea copiilor reușind să anime întreaga locație și pe adulții participanți. În plus, părinții copiilor au putut să se cunoască mai bine între ei, să abordeze probleme cu care se confruntă în viața de familie, să schimbe idei și soluții pentru o mai bună educație a copiilor, dar și să interacționeze cu personalul centrului – coordonator, asistent social, profesori educatori, voluntari și psiholog – în vederea abordării unor aspecte sensibile legate de beneficiari, evoluția lor, provocările cu care se confruntă și perspective de dezvoltare”, a precizat părintele Florin Croitoru, coordonatorul centrului de zi.

Centrul de zi pentru copii „Sânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia și-a deschis porțile în luna octombrie 2016 şi funcţionează în baza unui parteneriat încheiat între Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, Primăria Municipiului Alba Iulia şi Parohia Cuvioasa Paraschiva din Alba Iulia, oferind servicii sociale, ajutoare şi sprijin sufletesc unui număr de 25 de copii din zona cartierelor Ampoi I, II, III și Bărăbanț.

Principalul obiectiv al acestui centru este prevenirea abandonului şcolar şi creşterea performanţelor şcolare pentru copii din categorii de grupuri vulnerabile. Copiii beneficiază de o masă caldă la prânz, primesc rechizite şcolare, sunt ajutați la pregătirea temelor şi sunt meditaţi gratuit de către cadre didactice specializate și voluntari, care îi ajută să îşi îmbunătăţească situaţia la anumite materii. De asemenea, copiii beneficiază de o serie de activităţi pentru dezvoltarea autocontrolului şi a abilităţilor necesare vieţii, de suport emoţional și de consiliere psihologică atât pentru ei, cât şi pentru părinţi, de programe de dezvoltare personală, dar şi de activităţi recreative sau de petrecere a timpului liber.

 

Biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Alba Iulia

 

img-20190221-wa0013img-20190221-wa0012img-20190221-wa0015img-20190221-wa0009

5