Adăpostul de noapte "Filantropia Ortodoxă" din Gara C.F.R. Alba Iulia, 14 ani în sprijinul persoanelor fără adăpost

Adăpostul de noapte „Filantropia Ortodoxă” din Gara C.F.R. Alba Iulia, a împlinit marți, 1 noiembrie a.c., 14 ani de activitate social filantropică. Cu acest prilej, a fost organizat un eveniment festiv care a marcat anii de muncă în folosul comunității, pentru persoanele defavorizate, fără adăpost, aflate în stare de risc social ridicat.

 

Evenimentul a debutat cu oficierea unei slujbe religioase de mulțumire și binecuvântare, oficiată de părintele Ioan Vasile Șoit, alături de părintele Andrei Șoit, coordonatorul adăpostului. Un moment special al acestei zile l-a constituit agapa comună care a unit deopotrivă personalul și beneficiarii așezământului social. Momentul dulce, mult așteptat de către cei prezenți, a fost făcut posibil cu ajutorul Cofetăriei Corina.

14_ani_in_sprijinul_persoanelor_fara_adapost_1
14_ani_in_sprijinul_persoanelor_fara_adapost_2

 

„Cu această ocazie, ne-am dorit sensibilizarea comunității și îndemnarea acesteia la solidaritate socială. Trebuie să fim conștienți că putem oferi ajutor persoanelor aflate în dificultate, al celor care nu beneficiază de aceleași facilități ca și noi, care nu au o locuință, ajutorarea acestora putând fi însușită ca o obligaţie morală pentru fiecare dintre noi!”, a transmis Andreea Mihai, asistent social în cadrul Adăpostului de Noapte.

 

Adăpostul de noapte din Alba Iulia are o capacitate de 50 de locuri, oferindu-le persoanelor fără locuință, pe lângă un loc de odihnă, asistență medicală și sprijin în găsirea unui loc de muncă. Acesta a fost înfiinţat în anul 2008, iniţial, funcţionând ca centru social de urgenţă, din anul 2015 devenind „Adăpost de noapte” pentru a se adapta la noile standarde în vigoare. În prezent, adăpostul funcţionează în baza unui parteneriat dintre Consiliul Local Alba Iulia, prin Direcţia de Asistenţă Socială Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba prin D.G.A.S.P.C. Alba şi Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.

 

Biroul de Presă al Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia