32 profesori se pregătesc pentru a preda la "Școala Părinților", în cadrul Proiectului "Prin Educație spre vocație!"

English version below

În luna aprilie se desfășoară cursurile de instruire pentru 32 de cadre didactice implicate în organizarea a 17 grupuri de suport pentru părinți în cadrul proiectului „Prin educație spre vocație!”.  Prin acest proiect  se oferă sprijin pentru  405 copii aflați în situații vulnerabile din județul Alba, una din componentele proiectului fiind crearea unor grupuri de suport pentru părinții copiilor, și chiar sprijin pentru aceștia în învățarea „meseriei de părinte”. Succesul în educarea copiilor are la temelie o legătură strânsă între școală și familie.

Este important să avem în vedere faptul că succesul copilului la școală depinde mult și de disponibilitatea părinților și a profesorilor de a construi o relație pozitivă, de parteneriat, bazată pe deschidere și echitate. Profesorii se așteaptă de la părinți să ofere copilului un model de moralitate, să-l încurajeze și să îi creeze cadrul necesar pentru a intervenii atunci când copilul are comportamente nepotrivite și în general să se implice, să discute, să fie deschiși, calmi și politicoși. Așteptările părinților de la profesori nu sunt cu mult diferite, din contră. Astfel, relația dintre școală și părinți trebuie să meargă dincolo de formal și birocratic dacă dorim să creăm acel spațiu al transparenței, al încrederii și al respectului în care este vizat mereu binele superior al copilului” a declarat Truța Daniela, managerul de proiect.

scoala_parintilor_in_cadrul_proiectului_prin_educatie_spre_vocatie

În cadrul cursurilor au fost abordate aspecte legate de modul de desfășurare a întâlnirilor profesor- părinți și felul în care vor fi administrate grupurile online de sprijin pentru părinți, pentru a răspunde  cât mai eficient întrebărilor și solicitărilor părinților legate de program și a pune la dispoziția lor materiale interesante care să le fie de folos în relaționarea cu copiii. Prin această „Școală a părinților”, aceștia vor învăța cum să-și încurajeze copiii să vorbească despre ceea ce gândesc și despre felul în care se simt, cum să-i asculte și să răspundă cu grijă şi afecţiune nu doar la lucrurile frumoase sau veștile bune, ci și la cele ce au legătură cu emoţiile dificile cum ar fi teama, furia, vinovăţia sau ruşinea.

„Pentru a se dezvolta optim din punct de vedere psiho-emoțional, copiii au nevoie de siguranță, securitate și de relații stabile. Printr-o comunicare caldă, blândă și receptivă părintele îl ajută pe copil să se simtă în siguranță și îi transmite unul dintre cele mai importante mesaje, acela că este acceptat și valoros. E recomandat ca părinții să profite de momentele bune pentru a-și exprima cât mai mult bucuria, recunoștința, încrederea sau entuziasmul în prezența copiilor  și, foarte important, să nu certe copilul pentru ceea ce simt ci, doar comportamentul greșit pe care l-au avut. Pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, este absolut nevoie să le arătăm copiilor, acasă și la școală, acceptare necondiționată, empatie și încredere.” – a  declarat  Nicoleta Presecan, manager de formare.

Proiectul „Educație spre vocație” este implementat de Asociația „Filantropia Ortodoxă Alba Iullia” în parteneriat cu  Fundația HEKS/EPER România, Fundația FAER Reghin și NEWschool Norvegia, în cadrul unei finanțări prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală. Obiectivul proiectului este Creșterea gradului de incluziune socială și menținerea în sistemul de educaţie a 645 de elevi în situații de risc din regiunile Centru si Nord–Vest prin crearea de activități de tipul „Școală după școală”. Operator de program fiind Fondul Român de Dezvoltare Socială. În județul Alba proiectul se desfășoară în parteneriat cu Școala Gimnazială „Ioan de Hunedoara” Sântimbru Sat, Școala Gimnazială „Ioan de Hunedoara” Sântimbru Fabrică,  Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Ighiu, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Țelna, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Șard, Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș, Școala Gimnazială „Demetriu Radu” Rădești, Școala Gimnazială Berghin, Școala cu clasele I-VIII Miraslău, Școala Gimnazială „Singidava” Cugir, Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud, Centrul de zi pentru copii „Cuvioasa Parascheva” Alba Iulia, Centrul educational de zi pentru copii „Sf. Nicolae” Alba Iulia.

Informații contact

Manager proiect

Truța Daniela

E-mail: filantropia_ortodoxa@yahoo.com

Pagini web: www.filantropiaortodoxa.ro, www.eeagrants.ro, www.frds.ro

32 teachers are preparing to teach at the "Parents' School", within the Project "Through Education towards vocation!"

In April, training courses are held for 32 teachers involved in organizing 17 support groups for parents in the project "Through education to vocation!". This project provides support for 405 children in vulnerable situations in Alba County, one of the components of the project being the creation of support groups for children's parents, and even support for them in learning the "parenting profession". Success in educating children is fundamentally closely linked to school and family.

"It is important to keep in mind that the child's success at school also depends a lot on the willingness of parents and teachers to build a positive relationship, partnership, based on openness and fairness. Teachers expect parents to provide the child with a model of morality, to encourage him and to create the necessary framework for him to intervene when the child behaves inappropriately and generally to get involved, to discuss, to be open, calm and polite.  Parents' expectations of teachers are not much different, on the contrary. Thus, the relationship between the school and the parents must go beyond the formal and bureaucratic if we want to create that space of transparency, trust and respect in which the best good of the child is always aimed, ”said Truța Daniela, project manager.

scoala_parintilor_in_cadrul_proiectului_prin_educatie_spre_vocatie

The courses addressed issues related to the conduct of teacher-parent meetings and the way in which online parent support groups will be administered, in order to respond as effectively as possible to the questions and requests of parents related to the program and to make them available. interesting materials that will be useful in dealing with children. Through this "Parents' School", they will learn how to encourage their children to talk about what they think and how they feel, how to listen to them and respond with care and affection not only to beautiful things or news good, but also to those related to difficult emotions such as fear, anger, guilt or shame.

"In order to develop optimally from a psycho-emotional point of view, children need safety, security and stable relationships. Through a warm, gentle and receptive communication, the parent helps the child to feel safe and sends him one of the most important messages, that he is accepted and valuable. It is recommended that parents take advantage of good times to express as much joy, gratitude, confidence or enthusiasm in the presence of children and, very importantly, not to scold the child for what they feel but only the wrong behavior they have had. For the harmonious development of children, it is absolutely necessary to show children, at home and at school, unconditional acceptance, empathy and trust. ” - said Nicoleta Presecan, training manager.

The project "Education by vocation" is implemented by the Association "Orthodox Philanthropy Alba Iullia" in partnership with HEKS/EPER Romania Foundation, FAER Reghin Foundation and NEWschool Norway, within a funding through Norwegian Grants under the Local Development Program. The objective of the project is to increase the degree of social inclusion and maintain in the education system 645 students in risk situations in the Central and North-West regions by creating activities such as "School after school". Program operator being the Romanian Social Development Fund. In Alba county the project is carried out in partnership with the “Ioan de Hunedoara” Gymnasium School Sântimbru Sat, the “Ioan de Hunedoara” Gymnasium School Sântimbru Fabrică, the “Mihai Eminescu” Ighiu Gymnasium School, the “Mihai Eminescu” Gymnasium School Țelna, Mihai Gimn School ”Șard,„ Florin Fleșeriu ”High School with Sports Program Sebeș,„ Demetriu Radu ”Gymnasium School Rădești, Berghin Gymnasium School, Miraslău School with grades I-VIII,„ Singidava ”Gymnasium School Cugir, Gymnasium School„ Axente Sever ” day for children „Pious Parascheva” Alba Iulia, Educational day center for children „St. Nicolae ”Alba Iulia.

Contact info

Project manager

Truța Daniela

e-mail: filantropia_ortodoxa@yahoo.com

pagini website: www.filantropiaortodoxa.ro, www.eeagrants.ro, www.frds.ro