Filantropia în BOR - Prevederi statutare

Statutul Bisericii Ortodoxe Române – prevederi referitoare la misiunea social filantropică

În calitatea ei de instituție divino-umană, Biserica are ca obiectiv sănătatea spirituală, integritatea morală și bunăstarea credincioșilor. În demersul ei pentru atingerea acestui obiectiv, se confruntă cu nevoile sociale pe care membrii comunităților parohiale le au, iar ca umare și-a creat o structură proprie de intervenție, prin care s-a implicat în spitale, în penitenciare, școli sau azile, în îmbunătățirea organizării comunității în general, în organizarea de centre vocaționale pentru tinerii din comunitate, dar și în contribuția cu resurse umane și materiale la ajutorarea persoanelor aflate în dificultate. După evenimentele din decembrie 1989, Biserica Ortodoxă Română a început să-și redescopere vocația social-filantropică, estompată semnificativ în perioada comunistă. Treptat, Biserica a început să dezvolte și să perfecționeze servicii filantropice structurate, organizate ca servicii sociale similare instituțiilor laice, completându-le cu valori spirituale și morale. Aceste servicii au evoluat în funcție de schimbările legislative și de restructurarea întregului sistem de asistență socială din România.

O etapă importantă în reorganizarea activității filantropice ortodoxe române s-a petrecut în anul 1995. Preafericitul Părinte Teoctist îi îndemna pe credincioșii din Arhiepiscopia Bucureștilor, cu ocazia Sărbătorii Sfintelor Paști „Aplicați-vă inima, fiecare după puterile sale, la cei ce se zbat în grea suferință: copii părăsiți și de familie și de societate, tineri primejduiți de tot mai multe capcane ale lumii de azi, familii cu mulți copii, bolnavi, deznădăjduiți, bătrâni cărora nu le mai poartă nimeni de grijă. După cum Învierea Domnului a început cu Pogorârea sa la iad pentru a-i sfărâma porțile și a aduce și acolo lumina vieții, tot așa și Învierea noastră spirituală va trebui să înceapă cu coborârea în iadul de tot felul, în care se poate afla aproapele nostru, pentru a-l smulge din tirania lor”

După doar trei luni, ca expresie oficială a conștientizării  misiunii slujirii oamenilor și asumării plenare a responsabilităților sociale, Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința de lucru din 6-7 iulie 1995, a decis să recomande tuturor eparhiilor din țară înființarea unui compartiment special pentru organizarea și coordonarea asistenței sociale la nivel eparhial. Doi ani mai târziu, Sfântul Sinod a hotărât în ședința de lucru din 13-14 februarie 1997 înființarea unui Serviciu de asistență socială la nivelul Patriarhiei Române, care să elaboreze o strategie a implicării Bisericii în desfășurarea misiunii de acordare a sprijinului spiritual și material persoanelor aflate în dificultate și care să țină legătura cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Sănătății, Ministerul Justiției, precum și cu alte instituții ale Statului sau organisme nonguvernamentale care aveau competență în domeniul asistenței sociale. Permanența Consiliului Național Bisericesc în ședințele sale din 27 februarie și 4 aprilie 1997 a aprobat înființarea în cadrul Administrației Patriarhale a Sectorului „Biserica și Societatea”. La puțin timp, în ședința de lucru din 27-29 mai 1997, Sfântul Sinod a aprobat înființarea unei structuri de asistență socială în Biserica Ortodoxă Română și a aprobat Regulamentul de organizare și funcționare a sistemului de asistență socială din Biserica Ortodoxă Română, urmând ca acest regulament să fie pus în aplicare în concordanță cu realitățile din fiecare eparhie.

Preocupările pentru intensificarea și îmbunătățirea activității sociale au continuat și în anul 1998, cand Sfântul Sinod, în ședința de lucru din 4-5 iunie 1998, a dispus trei măsuri importante: 1. Implicarea Bisericii Ortodoxe Române în programul național de protecția copilului aflat în dificultate; 2. Convocarea unei întruniri speciale a coordonatorilor eparhiali de asistență socială pentru a analiza modalitățile concrete de implicare a Bisericii în programul național de protecție a copilului; 3. Dezbaterea întregii problematici privind protecția copilului în cadrul conferințelor protopopești.

O serie de protocoale, evenimente și decizii ale Patriarhiei Române dau o nouă dimensiune implicării în social a Bisericii Ortodoxe. Prin protocoalele încheiate în anii 1995-1997 de către Patriarhia Română cu unele Ministere de resort, dar și prin Legea 150/2000 privind constituirea și organizarea clerului militar, a fost reglementată asistența socială în unitățile militare, spitale și așezăminte de ocrotire socială din România. Între 1-3 noiembrie 2006, la Mănăstirea Tismana, s-a hotărât elaborarea unei Strategii de implicare a Bisericii Ortodoxe Române în domeniul social, aprobată de Sfântul Sinod în ședința din 14-15 noiembrie 2006. În data de 2 octombrie 2007, Patriarhia Română a semnat, împreună cu Guvernul României, un Protocol de colaborare în domeniul incluziunii sociale, încheiat pe o perioadă de 10 ani. Prin actul semnat în 12 decembrie 2007 s-a constituit Federația Filantropia, având ca scop dezvoltarea unității, cooperării și forței de acțiune a organizațiilor care activează cu binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Române, reprezentarea acestora în relația cu autoritățile statului și cu instituțiile publice sau private, în vederea creșterii calității vieții și apărării demnității umane, în spiritul învățăturii creștine. În 24 iulie 2008, Patriarhia a încheiat cu Ministerul Sănătății Publice un Protocol de cooperare privind Parteneriatul Asistenței Medicale și Spirituale.

Procesul de creștere a implicării sociale a Bisericii Ortodoxe Române a fost astfel constant și de profunzime, existând o evoluție fără precedent în dezvoltarea serviciilor de asistență socială bisericești, contractându-se numeroase parteneriate public/private și coagulându-se numeroase resurse și actori comunitari. Biserica Ortodoxă Română s-a remarcat ca un partener real, atât în dialogul de la nivel local sau național, alături de ceilalți actori sociali, în elaborarea de planuri și strategii pentru schimbarea unor situații problematice din cadrul comunității, cât și în formularea politicilor sociale, respectiv în procesul de implementare a acestora. În prezent, Biserica desfășoară propriile activități de asistență socială, având, bineînțeles la bază legile Statului Român în domeniu, ea promovând la nivel unitar politicile sociale și măsurile de protecție socială pentru persoanele vulnerabile, pe care le regăsim în întreaga societate românească.

Biserica Ortodoxă Română are stabilite în prezent mai multe obiective privind sistemul propriu de asistență socială. Dintre acestea amintim: desfășurarea și dezvoltarea unor programe de asistență socială cu caracter preventiv, în vederea ameliorării cazurilor de instituționalizare; organizarea și eficientizarea unor servicii de asistență socială desfășurate la nivel comunitar, precum și la domiciliu, pentru diverse categorii de persoane defavorizate; înființarea unor noi tipuri de asistență socială, precum și a unor centre de informare și consiliere; acordarea unor servicii de asistență socială și medicală gratuită în cadrul cabinetelor medicale sociale înființate de Biserică, menite să deservească diferite categorii de persoane defavorizate, care nu sunt beneficiare a sistemului de asigurări sociale; desfășurarea unor programe de informare și conștientizare a opiniei publice cu privire la problemele care țin de protecția copilului, în vederea implicării în mod eficient a comunității în programele de reintegrare socială a copiilor aflați în dificultate.

            Astfel, putem concluziona că prin structura administrativ-organizatorică, cât și prin potențialul uman și logistic, Biserica Ortodoxă Română s-a dovedit capabilă să asigure diversificarea și amplificarea sistemului de servicii sociale creat la începutul perioadei de tranziție. Prin sistemul propriu, a realizat o asistență socială focalizată pe persoană și familie, cu implicații tot mai profunde în cele mai variate aspecte ale vieții ecleziale, în special în planul pastorației și apostolatului social. De aceea, majoritatea programelor de asistență socială se derulează în centre deschise în cadrul unor parohii, în care sunt ajutate persoanele aflate în dificultate și în care se propune și perpetuează sentimentul de apartenență la o comunitate, la ceea ce a fost numită  familia lărgită.

Din punct de vedere al documentelor statutare ale Bisericii Ortodoxe Române, implicarea socială este asumată explicit. Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române cuprinde referirea clară la atribuțiile pe care diferitele componente organizatorice de la nivel patriarhal, eparhial și parohial le au în privința atribuțiilor privind desfășurarea activităților filantropice și de asistență socială. Astfel, una din atribuțiile Sfântului Sinod prevăzute la Art 14 (30) este aceea că „ stabilește normele activității de asistență social-filantropică pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română și aprobă măsurile pentru organizarea asistenței religioase în armată, penitenciare, spitale, cămine pentru copii și pentru bătrâni, așezăminte sociale și medicale destinate persoanelor defavorizate etc.” Art 38 al Statului prevede apoi existența în cadrul Administrației Patriarhale a Sectorului social-filantropic, iar articolul 108 prevede existența în cadrul Administrației eparhiale a Sectorului social-filantropic și misionar.

În capitolul al III-lea al Statutului, se face referire pe larg la Asistența Socială și Medicală în Biserica Ortodoxă Română: Art 138 (1) Sistemul de asistență socială și medicală al Bisericii Ortodoxe Române este integrat și funcționează în cadrul structurilor sale administrativ-organizatorice sau în organizații social-filantropice patronate de Biserică; (2) Biserica Ortodoxă Română, prin unitățile sale componente locale și centrale (parohia, mănăstirea, protopopiatul, vicariatul, eparhia, mitropolia și Patriarhia), precum și prin organizațiile neguvernamentale care funcționează cu aprobarea autorităților bisericești competente, asigură servicii sociale și medicale, acreditate conform legislației în vigoare; (3) Personalul care își desfășoară activitatea în așezămintele de asistență socială ale Bisericii se recrutează, în primul rând, dintre absolvenții facultăților de teologie, specializarea teologie-asistență socială, iar cel din așezămintele de asistență medicală din rândul personalului specializat, în condițiile legii; (4) Beneficiarii serviciilor sociale și medicale oferite în cadrul Bisericii Ortodoxe Române sunt persoane, grupuri și comunități aflate în situații de dificultate, fără discriminare; (5) Furnizorii de servicii sociale și medicale din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, prevăzuți la alin.(2), își desfășoară activitatea socială și medicală în nume propriu sau prin parteneriate cu instituțiile specializate ale statului, ale administrației locale sau ale organizațiilor neguvernamentale; (6) Furnizorii de servicii sociale și medicale pot înființa și administra cabinete medicale, centre de diagnostic și tratament, unități spitalicești cu internare de zi și continuă, farmacii cu regim închis și deschis, precum și centre de recuperare și îngrijiri paleative, cu respectarea prevederilor prezentului statut și a legislației bisericești și civile în vigoare.

Totodată, articolul 139 prevede: (1) Strategia și planurile de acțiune în domeniul asistenței sociale și medicale bisericești se aprobă de către Sfântul Sinod, iar la nivelul eparhiilor, de către Permanența Consiliului eparhial; (2) Elaborarea strategiei și a planurilor de acțiune în domeniul asistenței sociale și medicale bisericești se realizează de către Sectorul social-filantropic, care funcționează atât la nivelul Administrației Patriarhale, cât și la cel al eparhiilor.

Pe de altă parte Statul prevede, în articolul 67, ca fiecare parohie să constuie un Comitet Parohial a cărui primă atribuție este implicare socială a parohiei, îndatoririle Comitetului parohial în această privință fiind: cooperează permanent cu asistenții sociali ai parohiei, protopopiatului și Centrului eparhial; cooptează în Comitetul parohial, pentru colaborare, pe asistentul social sau lucrătorul social de la primăria locală sau, după caz, îl invită la ședințele Comitetului parohial; colaborează cu unitățile medicale și sprijină diferite programe de sănătate; se ocupă cu ajutorarea săracilor, orfanilor, văduvelor și a vârstnicilor; sprijină integrarea socială a deținuților eliberați din penitenciare; sprijină reinserția socială a tinerilor instituționalizați care, după împlinirea vârstei de 18 ani, au părăsit centrele de plasament; cooperează cu organizații neguvernamentale în condițiile legislației bisericești în vigoare; sprijină programul de asistență maternală și adopțiile naționale; promovează și susține programe social-filantropice ale parohiei; sprijină și întreține cantina socială a parohiei; cooperează în permanență cu preoții misionari din sistemul de sănătate, penitenciare și armată, azile, orfelinate etc.; cu acordul autorității bisericești superioare, colectează ajutoare în situații de urgență și sprijină constituirea unui fond financiar pentru astfel de situații; sprijină programele de prevenire și eradicare a violenței în familie, de combatere a traficului de ființe umane, a drogurilor și altele, precum și acordarea asistenței spirituale și materiale familiilor din care părinții au plecat la muncă sau studii în străinătate ori au emigrat definitiv.

A doua atribuție a Comitetului parohial, misionară, este deasemenea în legătură directă cu implicarea social, atribuțiile specificate fiind: organizează vizite misionare în spitale, în penitenciare, în centre pentru ocrotirea copiilor și a vârstnicilor și în familii aflate în dificultate; menține, în permanență, legătura cu asociațiile bisericești ortodoxe de pe teritoriul parohiei și al eparhiei; identifică și sprijină persoanele indecise și oscilante din punct de vedere religios, pentru întărirea lor în credință și participarea la viața Bisericii; ajută Consiliul parohial la colectarea Fondului central misionar, Fondului Filantropia și a unor fonduri speciale în situații de urgență.

Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române  are prevederi explicite și referitor la organizațiile neguvernamentale bisericești. Astfel, Sfântul Sinod aprobă înființarea, organizarea și desființarea asociațiilor și fundațiilor bisericești cu caracter național, care sunt constituite și conduse de către Biserica Ortodoxă Română, acordă sau retrage binecuvântarea (aprobarea scrisă) pentru înființarea, organizarea și, respectiv desființarea asociațiilor și fundațiilor cu caracter național, altele decât cele bisericești, care au fondator unic sau membri asociați unități de cult, având conducere proprie formată din creștini ortodocși, și care contribuie la opera misionară, socială, culturală, educativă din Patriarhia Română, activând în eparhiile acesteia,  aprobă sau respinge motivat raportul financiar anual și rapoartele semestriale de activitate ale asociațiilor și fundațiilor care funcționează cu binecuvântarea Sfântului Sinod ( art 14 alin. 31-33).

Epicopul are potrivit Statulului, (art. 88, alin 31 și 32), dreptul de a  aproba, într-o ședință a Permanenței Consiliului eparhial, înființarea, organizarea și desființarea asociațiilor și fundațiilor bisericești cu caracter eparhial, de a acorda sau retrage binecuvântarea (aprobarea scrisă) pentru înființarea, organizarea și desființarea asociațiilor și fundațiilor cu caracter local, altele decât cele care au fondator unic sau membri asociați unități de cult, precum și pentru filialele asociațiilor și fundațiilor cu caracter național, care au binecuvântarea (aprobarea scrisă) a Sfântului Sinod.

Asociațiile și fundațiile menționate, potrivit articolului 89, au obligația de a prezenta Centrului eparhial, de două ori pe an (primăvara și toamna), rapoarte privind activitatea desfășurată și, o dată pe an, raportul privind situația financiară. Centrul eparhial, prin Corpul de control financiar și audit, poate verifica inopinat situația financiară și patrimonială a respectivelor asociații sau fundații, împreună sau separat de cenzor sau comisia de cenzori. În cazul în care constată deficiențe și lipsuri, Centrul eparhial adoptă măsuri pentru remedierea acestora.

Preafericitul părinte patriarh Daniel a sintetizat totodată, specificul implicării social filantropice a Bisericii Ortodoxe Române, formulând 5 principii fundamentale:

  1. Lucrarea filantropică a Bisericii este continuarea lucrării filantropice, vindecătoare, sfințitoare şi mântuitoare a Mântuitorului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor S-a făcut Om, ca omul să poată participa la viața şi iubirea veșnică a Preasfintei Treimi.
  2. Filantropia socială a Bisericii este în primul rând o filantropie pastorală, adică ea are în vedere îndrumarea omului pe calea mântuirii. Iubirea Bisericii față de om trebuie să fie în primul rând grija pentru hrănirea lui cu hrana spirituală a Sfintei Evanghelii, vindecarea lui cu harul Sfintelor Taine şi creșterea omului prin cultivarea virtuților şi săvârșirea faptelor bune, iar împreună cu această filantropie pastorală sau spirituală se dezvoltă şi filantropia materială a hranei şi îmbrăcămintei trupești, a vindecării medicale, a îngrijirii de cele necesare vieții biologice.
  3. Această atitudine a Bisericii se inspiră din lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos, Care hrănește spiritual mulțimile cu binevestirea Evangheliei mântuirii, vindecă pe cei bolnavi şi apoi înmulțește pâinile. Urmând lui Hristos, Biserica acordă prioritate rugăciunii sau vieții spirituale ca fiind izvor de lumină şi iubire sfântă pentru opera ei socială. Așa se explică prezența preoților de caritate în spitale, unități militare, penitenciare etc. Însă, dacă filantropia socială se separă de spiritualitate, ea se secularizează, iar omul suferind nu mai este privit ca fiind chipul tainic al lui Hristos, ci un simplu individ social.
  4. Filantropia socială nu trebuie despărțită de Liturghia eclezială, întrucât rugăciunea este izvor de iubire smerită şi jertfelnică. În Sfânta Liturghie este celebrată Filantropia divină sau iubirea dumnezeiască pentru oameni, iar Filantropia socială a Bisericii este mărturie concretă a acestei iubiri dumnezeiești, harice, prezentă în viaţa şi lucrarea Bisericii, Trupul tainic al lui Hristos. Lucrarea filantropică-socială ortodoxă are ca izvor de inspirație viața parohială şi viața monahală, deoarece scopul filantropiei sociale este în primul rând cultivarea comuniunii frățești în Biserică şi societate, nu doar rezolvarea unor nevoi materiale imediate. În acest sens, deodată cu solidaritatea faţă de cei în nevoi trebuie cultivată şi recunoștința față de binefăcători, pentru întărirea comuniunii între oameni.
  5. Cooperarea Bisericii cu diferite asociații, fundații şi organizații umanitare este benefică dacă Biserica nu-şi pierde identitatea sau vocația ei pastorală şi sfințitoare, întrucât ea privește sănătatea ca dar al lui Dumnezeu şi viața omului pe pământ ca timp de pregătire pentru viața cerească veșnică. În acest sens, iubirea faţă de aproapele este criteriul principal al mântuirii omului, iar judecata finală privește mai ales binele pe care puteam să-l facem aproapelui nostru, dar nu l-am făcut.

După perioada comunistă, s-a evidențiat astfel tot mai mult caracterul asumativ al filantropiei Bisericii, adică poziția ei dinamică, ca valoare integratoare, fundamentată pe porunca Mântuitorului Hristos: „Poruncă vă dau vouă: Să vă iubiți unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții” (Ioan 13, 34-35). Pentru îndeplinirea acestui mandat a fost nevoie de multă dăruire, de profesionalism, de cunoașterea metodelor de dezvoltare organizațională, de utilizarea unui limbaj optim și de utilizare a unui set de instrumente de lucru în comun, de un management organizațional eficient – segmente care s-au dezvoltat atât în sectorul nonguvernamental bisericesc, cât și în structurile patriarhale, eparhiale și parohiale.